Călătorește în lume pentru căutarea cristalelor perfecte
Majoritatea dintre noi caută diferite suveniruri și obiecte drept amintiri atunci când mergem în vacanță sau când călătorim în diferite destinații. De cele mai multe ori aceste suveniruri sau obiecte care sunt privite drept amintiri reprezintă magneți, tricouri sau diferite obiecte de artizanat de la destinația vizitată. Însă nu întotdeauna suntem interesați de astfel de obiecte și suveniruri care uneori sunt fără o valoare substanțială.
Cristalele și pietrele semiprețioase ca suveniruri din călătorii
Tocmai din acest motiv poți avea în vedere ca în viitoarele călătorii sau vacanțe pe care le vei face în diverse destinații să alegi să cumperi pietre semiprețioase sau cristale. Acestea nu sunt doar suveniruri sau obiecte frumoase din perspectiva modului în care arată, ci și datorită faptului că sunt încărcate cu energie și cu multă putere spirituală. Mai mult, dacă suvenirurile precum magneții sau obiectele de artizanat se umplu de praf uitate pe undeva, cristalele și pietrele semiprețioase ne pot aminti de locurile vizitate, de modul în care ne-am simțit în respectivele locuri, dar în același timp pot contribui la vindecarea noastră și la încărcarea noastră energetică.
De asemenea pietrele semiprețioase și cristalele pot fi sub forma unor suveniruri foarte rare și unicat, reprezentative pentru unele dintre locurile pe care le vizităm. Dacă în anumite zone din lume cristalele pot fi foarte scumpe, atunci când vizităm anumite destinații putem avea oportunitatea de a găsi astfel de cristale la prețuri foarte avantajoase. În continuare vei putea găsi câteva dintre țările pe care le poți vizita și de unde poți cumpăra diferite cristale și pietre semiprețioase drept amintire, dar și pentru a te bucura de energia acestora. În aceste destinații pot fi găsite unele dintre cele mai apreciate și căutate pietre semiprețioase și cristale, zone unde acestea sunt exploate și comercializate la prețuri foarte bune.
Tanzania te invită să descoperi Tanzanitul
Tanzanitul este numele dat de către compania Tiffany & Co. acelei pietre semiprețioase care este găsită doar în Tanzania. Această frumoasă țară Africană deține rezervele acestei unice pietre semiprețioase care poate fi găsită în apropierea Muntelui Kilimanjaro și în apropiere de Serengeti. Este o piatră semiprețioasă de nuanță albastru violet și este considerată a fi supusă riscului de epuizare a resurselor în următorii 20 de ani. Prin urmare, dacă ajungi în Tanzania, mai ales dacă ajungi în apropierea zonelor de unde se exploatează, poți să ai în vedere să iei drept suvenir un astfel de cristal.
În Myanmar descoperă Rubinele
Myanmar, fosta Birmania, este o țară unde pot fi găsite foarte multe pietre semiprețioase. Însă dacă această țară este recunoscută pentru ceva, atunci cu siguranță că se remarcă prin producția unora dintre cele mai fine Rubine din lume. Este dificil să nu te simți atras(ă) de strălucitorul roz sau roșu sângeriu a acestor cristale. În regiunea Mogok a acestei țări se regăsește Valea Rubinelor. Aproximativ 90% din producția de rubine din lume aparține Myanmarului, la care se adaugă și producția de alte pietre semiprețioase precum Safir, Jad sau Peridot. Prin urmare, dacă ajungi în Myanmar, nu uita să ai în vedere un suvenir cu adevărat valoros precum Rubinul.
Sri Lanka – casa Safirului
Denumită drept „cutia cu comori” a Oceanului Indian, Sri Lanka este una dintre cele mai bogate țări atunci când vorbim despre cristale și pietre semiprețioase. Iar dintre acestea se remarcă fără doar și poate Safirul. Peste 40 de varietăți de cristale și pietre semiprețioase pot fi găsite în această țară din Asia de Sud-Est. Safirul de nuanță roz, albastru, galben este disponibil aici. Foarte mult dintre Safirele și cristalele descoperite în Sri Lanka au devenit parte a bijuteriilor Coroanei Britanice. Zonele miniere Ratnapura sau Elahera sunt printre cele mai cunoscute pentru exploatarea Safirului, dar și a Topazului.
Suveniruri din Brazilia: Topaz, Citrin și Ametist
Brazilia este o altă țară a lumii care oferă diferite pietre semiprețioase având diferite culori și nuanțe. În cele mai vizitate orașe ale țării, Rio de Janeiro și Sao Paulo pot fi găsite bijuterii prelucrate foarte frumos care includ o diversitate de pietre semiprețioase rare și deosebite. Poți găsi aici cristale de calitate foarte ridicată, cristale autentice, din categoria Ametistului, a Citrinului sau a Topazului. Varietatea de Topaz Imperial este produsă aici, Brazilia fiind una dintre puținele țări din lume care produc acest cristal.
Columbia oferă Smaralde
Unele dintre Smaralde cu cea mai mare puritate din lume și aproximativ 75% din pietrele disponibile pe piața de astfel de pietre semiprețioase sunt regăsite în Columbia. Piatra de Smarald este captivantă prin prisma culorii sale verzi și este una dintre pietrele venerate de către Incașii din America de Sud. Printre cele mai fine și apreciate Smaralde sunt regăsite în minele din Columbia.
Rodocrozitul sau piatra națională a Argentinei
Rămânem pe tărâmuri sud-americane și descoperim Rodocrozitul, piatra semiprețioasă simbol național în Argentina. Vorbim despre o piatră roz care poate fi găsită de-a lungul și de-a latul întregii țări pentru a fi cumpărată drept suvenir. Folosită încă din timpul Imperiului Inca, Rodocrozitul este denumit Trandafirul Inca sau Rozul Incaș. Apare de multe ori în mediul natural sub forma unor stalactite care se prelungesc până la acoperișul unor cavități subterane.
Ametrinul sau Bolivianitul ne duce în…Bolivia
Bolivia este una dintre țările lumii aflate la cea mai mare altitudine și aici regăsim un cristal care poate fi exploatat doar pe aceste meleaguri, și anume Bolivianitul sau Ametrinul. Într-o combinație de violet și galben, Ametrinul este practic un mix între Ametist și Citrin. Datorită faptului că poate fi găsit doar în Bolivia, acest cristal se mai numește și Bolivianit, desigur. Se spune că în anii 1600 coloniștii spanioli ajunși aici au susținut căsătoria unuia dintre ei cu prințesa Anahi aparținând tribului de nativi bolivieni Ayoreos. Drept cadou a primit o piatră de Ametrin, iar la întoarcerea în Spania toți cei care au văzut cristalul respectiv și l-au dorit și ei să îl poată avea.
Australia se mândrește cu Opalul
Diferite varietăți de Opal sunt regăsite și exploatate în Australia, acest cristal fiind reprezentativ pentru această țară. Foarte multe bijuterii din Opal sunt prelucrate aici, iar atunci când vizitezi Australia poți găsi să cumperi drept suvenir o bijuterie din Opal.
Lapis Lazuli te invită în Afghanistan
Exploatată încă din urmă cu 6000 de ani, piatra de Lapis Lazuli este găsită din belșug în lanțul montan al Munților Pamir, fiind astfel simbolică pentru Afghanistan. Aproximativ acum 1000 de ani Marco Polo remarca faptul că „există un munte unde se găsește cea mai delicată nuanță de albastru azur – Lapis Lazuli și care apare sub forma unor venișoare”. Pe de altă parte, dacă Afghanistanul nu este neapărat o țară ușor de vizitat, vei putea găsi numeroase produse din Lapis Lazuli în magazinele care comercializează bijuterii și produse prelucrate din cristale și pietre semiprețioase.
Iranul te surprinde prin Turcoaz
Departe de a fi o țară foarte atractivă pentru turiști, Iranul are cu siguranță una dintre cele mai spectaculoase pietre semiprețioase, și anume Turcoazul. La fel ca în cazul pietrelor de Lapis Lazuli găsite în Afghanistan, și pentru Turcoaz vorbim despre pietre descoperite în urmă cu cel puțin 6000 de ani, atunci când egiptenii antici amplasau bijuterii din turcoaz în cadrul ritualurilor de înmormântare a mumiilor. Minele din Persia, astăzi Iran, sunt considerate de fi cele mai vechi pentru exploatarea Turcoazului. Prin urmare, Turcoazul este considerat astăzi ca fiind piatra națională a Iranului.
Carneol în Italia
Cu toate că Italia nu este foarte cunoscută pentru resursele de pietre semiprețioase, deși există numeroase mențiuni privind Roma Antică și folosirea pietrelor semiprețioase, Italia este reprezentată în această lume a pietrelor prețioase de către Carneol. Vorbim despre un cristal folosit nu doar pentru inele și elemente decorative în vechile timpuri, ci a fost folosit inclusiv pentru a fi vândut în schimbul documentelor importante.
Descoperă Acvamarinul în Nigeria
Partea de vest a continentului african este bogat în resurse precum petrol, bauxită și fier, spre deosebire de estul Africii care este foarte bogat în resurse de pietre semiprețioase și cristale. Însă în vestul Africii se remarcă Nigeria, o țară care dispune din belșug de cristale de Acvamarin, aceste pietre de culoare albastră.
Amolitul pentru cei care ajung în Canada
Piatra de Amolit (Ammolite) este una extrem de colorată și extrem de frumoasă. A luat naștere prin procesul de fosilizare a scoicilor și a creaturilor din apa mărilor din Antichitate. Cei din tribul de nativi americani Picior Negru credeau că această piatră aduce noroc și din acest motiv există numeroase legende atribuite Amolitului. Din anul 2007 Amolitul este piatra simbol pentru orașul canadian Lethbridge.
Descoperă plajele Republicii Dominicane în Larimar
Larimarul este cristalul care poate reprezenta întreaga regiune a Caraibelor datorită faptului că avem în vedere un cristal ce poate fi regăsit doar aici. A fost descoperit de către un localnic care își făcea plimbarea de dimineață pe plajele cu nisip alb ale Republicii Dominicane și din acest motiv se crede că Larimarul a fost adus din adâncurile oceanelor la suprafață, reprezentând combinația de alb cu albastru a apelor. Ulterior a fost descoperită adevărata sursă a pietrelor de Larimar, în jungla adâncă a insulei. Prin urmare, atunci când vizitezi Republica Dominicană, nu uita că un suvenir deosebit poate fi o bijuterie din Larimar.
Perle – Suvenir din Insulele din Pacific și Filipine
Paradisul tropical al Insulelor din Pacific reprezintă un mediu propice pentru perle și oricând ajungi pe una dintre insulele Tahiti, Samoa sau Insulele Cook, poți să ai în vedere să iei drept amintire perle naturale crescute aici. Există perle în diferite nuanțe de argintiu și de nuanțe de negru. Tot la fel ca și în cazul Insulelelor din Oceanul Pacific, și Arhipelagul Insulelor Filipine poate fi o destinație pentru a găsi diferite perle superbe drept suveniruri din acest colț al lumii.
Africa de Sud – Diamante
Diamantele și aurul sunt sinonime cu Africa de Sud, statul din extremitatea sudică a continentului african. Aici se regăsesc unele dintre cele mai mari și strălucitoare diamante din lume, acest stat african fiind unul dintre liderii de pe piață atunci când vorbim despre industria diamantelor.
Uneori distanța pentru a ajunge să cumperi cristalele preferate este prea mare, alteori anumite țări nu sunt neapărat cele mai sigure locuri pe care să le vizitezi. În măsura în care unele dintre cristalele anterior amintite ți-au stârnit curiozitatea și interesul, trebuie să știi că vei putea găsi o mare parte dintre acestea în oferta magazinului online StoneMania. Aici depunem toate eforturile pentru a aduce cât mai aproape de tine o multitudine de cristale și pietre semiprețioase din întreaga lume.
Poți astfel să te bucuri de energiile, de proprietățile și de frumusețea cristalelor care se regăsesc în diferite colțuri ale lumii fără a fi nevoit(ă) să străbați meridianele Pământului. Te invităm să arunci o privire asupra pietrelor semiprețioase și a cristalelor din oferta magazinului nostru și să alegi acele produse care sunt potrivite pentru tine.