Prima pagină » Cristale si pietre semipretoase importante pentru amerindieni

Cristale si pietre semipretoase importante pentru amerindieni

de contact@kristale.ro
12 minutes Citeste

Cristale și pietre semiprețioase importante pentru amerindieni

Cristale și pietre semiprețioase importante pentru amerindieni

Cristalele și pietrele prețioase ori semiprețioase au fost folosite din urmă cu foarte multe secole. Printre cei care apelau la astfel de pietre și cristale erau nativii amerindieni sau indigenii de pe continentul american. Aceștia foloseau pietrele semiprețioase și prețioase sub forma instrumentelor și a totemurilor pentru vindecarea indivizilor și pentru a aduce armonia în comunitățile indigene. Sănătatea în cultura indigenă reflecta vitalitatea spirituală și munca asiduă pentru a întări această vitalitate și pentru a păstra corpul fizic în sinergie sau în strânsă legătură cu natura.

Pietre vindecătoare pentru tratament personal
Privind sănătatea sub forma unui echilibru cu lumea naturii, mulți indigeni credeau că boala sau rănirea provine din faptul că o persoană pierde contactul și armonia cu Pământul. Lipsa armoniei provine prin intermediul gândurilor și acțiunilor unei persoane. Astfel, o persoană având obiceiuri negative sau gânduri și emoții negative atrage consecințele care rezultă dintr-un dezechilibru cu perfecțiunea naturii și cu darurile pozitive ale acesteia.

În tradițiile de vindecare naturale o persoană poate căuta tratament la un bărbat sau la o femeie specializată în medicină. Aceștia pot administra tratamentul în comunitățile indigene prin folosirea metodelor alternative de vindecare, metode care folosesc cristale sau alte simboluri considerate a fi sacre. Conexiunile cristalelor sunt foarte subtile și sunt unice pentru fiecare persoană în parte. Acest lucru este demonstrat în tradiția amerindienilor nativi prin faptul că fiecare tratament de vindecare era individual.

Vindecarea folosind cristalele și pietrele semiprețioase era realizată într-un mod foarte personal și privat din perspectiva relației dintre vindecător și pacient. Preferințele pacientului erau literă de lege în privința abordării acestor practici și în ceea ce privește includerea anumitor abordări în cadrul tratamentului. Persoana care realiza tratamentele respecta și asculta vibrațiile individuale ale pacientului înainte de a proceda în vindecarea prin folosirea unor cristale sau talismane.

Cristale și pietre semiprețioase importante pentru amerindieni1Pietre semiprețioase pentru pace în comunitate
În cultura amerindiană exista credința conform căreia boala unui individ are un impact semnificativ asupra sentimentului de comunitate la nivel de trib. Astfel, persoanele care practicau medicina se adresau și pentru vindecarea comunității. În acest mod se oferea sprijin comunității pentru a înțelege cum lipsa armoniei unui singur individ poate afecta întreaga comunitate din perspectiva echilibrului cu natura. Energia negativă care afectează un individ poate să se răsfrângă la nivelul întregului grup. În acest mod comunitatea în sine poate suferi la nivel colectiv datorită alegerilor și acțiunilor comune, nu neapărat prin faptul că un singur individ suferă de anumite probleme sau comportamente.

Cu ajutorul anumitor pietre semiprețioase și plante precum salvia sau Palo Santo, indigenii amerindieni care practicau vindecarea oficiau diferite ritualuri și ceremonii care ajutau la curățarea și eliberarea energiei bolilor și a slăbiciunilor. Acest lucru contribuia la revitalizarea comunității și la regăsirea armoniei cu natura în cadrul comunității.

Cum foloseau amerindienii cristalele și pietrele semiprețioase
Nativii americani au dezvoltat anumite abilități excepționale în ceea ce înseamnă lucrul cu cristalele și pietrele semiprețioase vindecătoare. Astfel s-a ajuns ca în triburile de amerindieni să existe metode avansate de folosire a acestor pietre semiprețioase.

Una dintre metodele folosite de amerindieni când vine vorba despre cristale și pietre semiprețioase este conexiunea cu ghizii spirituali. Nativii amerindieni foloseau aceste pietre pentru a crea conexiuni tangibile dintre oameni și ghizii spirituali. Anumite pietre erau evocate pentru a atrage spiritele și pentru a le invita în viața umană. Prin păstrarea anumitor cristale, amerindienii dezvoltau o protecție naturală și echilibrată cu Pământul. Aceștia puteau inclusiv să acceseze diferite tărâmuri divine prin intermediul cristalelor și a altor obiecte sacre sau talismane.

O altă modalitate în care foloseau cristalele și pietrele semiprețioase era păstrarea sau înregistrarea evenimentelor istorice cu ajutorul cristalelor. Crearea unor ornamente sau bijuterii din cristale erau folosite pentru a transmite tradițiile și poveștile privind istoria indigenilor. Astfel se păstrau anumite tradiții și unele repere istorice erau transmise din generație în generație. Cultura era perpetuată în acest mod, cristalele și pietrele semiprețioase devenind un mod de a înregistra elementele din diferite timpuri istorice.

Cristalele și pietrele semiprețioase erau folosite de către amerindinei inclusiv pentru comerț și în economie. Au fost create rețele economice, iar migrația umană a dus la încurajarea utilizării acestor cristale sau pietre semiprețioase. Populațiile indigene au găsit numeroase oportunități în piețele unde puteau vinde cristalele și pietrele semiprețioase prelucrate.

Cristale și pietre prețioase folosite de nativii amerindieni
Nativii americani au folosit numeroase cristalele în diferite practici și scopuri. În continuare sunt amintite principalele cristale și pietre semiprețioase folosite de către aceștia.

  • Lapis Lazuli
  • În multe culturi amerindiene piatra de Lapis Lazuli era considerată a fi o sursă pentru păstrarea înțelepciunii. Această piatră erau un ghid pentru conștientizare și pentru cunoștințele persoanelor. Ajuta la curățarea mentală și permitea luarea deciziilor cu înțelepciune. Pentru vindecătorii indigeni, piatra de Lapis Lazuli ajuta la canalizarea abilităților fizice și la întărirea abilităților de tratare a pacienților prin intermediul medicinei spirituale. Astfel se putea restaura armonia în relațiile care să întărească sentimentul de comunitate.
  • Onix negru
  • Foarte popular printre amerindieni era și Onixul negru. Acesta era folosit pentru a ajuta la eliberarea mentală și fizică în practicile de vindecare. Culoarea neagră atrage și colectează energia negativă astfel încât ghizii spirituali se pot concentra pe tratarea sufletului cu o aură pozitivă.
  • Ochi de Tigru
  • Datorită abilității de a avea diferite benzi de culori, piatra Ochi de Tigru era foarte apreciată pentru bijuterii. Printre proprietățile vindecătoare ale acestei pietre pentru care indigenii amerindieni o foloseau se numără abilitatea de a aduce curaj în păstrarea credințelor tradiționale și în protecția împotriva influențelor sau a atacurilor de natură spirituală.
  • Ambra
  • Ambra este un cristal unic pentru nativii amerindieni datorită faptului că nu vorbim despre un cristal. Este de fapt o rășină a unor arbori cu vârstă cuprinsă între 30 și 90 de milioane de ani și care a prins sub forma unor capcane diferite organisme și fosile, păstrându-le astfel timp de milenii. Tocmai această abilitate de a păstra viața este forma prin care se demonstrează conexiunea cu pământul și reamintește oamenilor să respecte natura pentru a continua povestea spirituală.
  • Cristale și pietre semiprețioase importante pentru amerindieni2Agat
  • Aspectul de la translucid până la benzile semi-transparente ale Agatului a plasat această piatră semiprețioasă în cultura nativilor amerindieni ca instrument pentru eliberarea gândurilor și a emoțiilor astfel încât să existe o mai mare armonie în comunitate. De asemenea, această piatră are abilitatea de a prelua vibrațiile negative și de a le transforma.
  • Crisocola
  • Piatră semiprețioasă importantă pentru cultura indigenilor americani, Crisocola era folosită sub formă de decorațiuni și a talismanelor pentru ceremonii. Aspectul similar cu al atmosferei Pământului, Crisocola reamintește de puterea naturii.
  • Carneol
  • Carneolul este un cristal folosit pentru a readuce pasiunea și vitalitatea, având abilitatea de a îndepărta emoțiile negative precum frica, furia sau gelozia, dar și de a vindeca apatia sau tristețea.
  • Unakit
  • Piatra de Unakit promovează conștientizarea de sine în practicile de vindecare indigene astfel încât fiecare individ să se regăsească la nivel de ancorare cu energia pământului. De asemenea, acest cristal contribuie la înțelegerea influențelor pe care le au bolile asupra lor. Pentru femeile din cultura amerindiană, Unakitul era o piatră importantă pentru sănătatea reproductivă și pentru nașterea copiilor, dar în același timp ajută la protecția inimii și a circulației.
  • Labradorit
  • Proprietatea cristalului de Labradorit de a-și schimba culorile demonstrează abilitatea acestui cristal de a atrage norocul și bucuria atunci când energia negativă este eliminată. Printre proprietățile vindecătoare ale acestui cristal regăsim abilitatea de a lupta cu infecția.
  • Larimar
  • Energia Larimarului era considerată a fi elementul care întărește relațiile umane cu Pământul într-un mod intim. În practicile de vindecare ale populației indigene, acest cristal ajută în găsirea cauzelor bolii și a durerii pentru a sublinia legăturile spirituale la nivelul corpului.
  • Lepidolit
  • Piatra de Lepidolit era folosită pentru a atrage claritate și înțelegere în rândul comunităților. Acest lucru era foarte important pentru amerindieni, având în vedere interesul acestora pentru pacea și armonia din cadrul comunităților. Este o piatră care ajută la calmarea energiei pentru a permite găsirea unei intense conștientizări de sine în relațiile cu nevoile colective.
  • Pirita
  • Pirita are un rol puternic de ancorare la energia Pământului, fiind eficientă în găsirea energiei privind rolul Pământului în transmiterea vitalității și a creșterii pornind de la energia Pământului.
  • Serpentinul
  • Vorbim despre o piatră care ascute intuiția și pacea interioară. Este o piatră folosită de nativii amerindieni pentru a încuraja controlul de sine în vederea urmării destinului și a obținerii succesului cu o iubire calmă și linișită. În cultura indigenă acest cristal demonstrează un semn de respect la adresa persoanelor în vârstă.
  • Cuarț
  • Diferite varietăți de cuarț erau folosite de triburile nativilor amerindinei. Cuarțul roz era considerat a fi foarte eficient pentru abilitatea ridicată de vindecare, în vreme ce cuarțul transparent era folosit pentru atragerea norocului.
  • Turcoaz
  • Pentru anumite triburi amerindiene, piatra de Turcoaz era un cadou foarte apreciat. Foarte multe talismane și bijuterii erau prelucrate din Turcoaz, simbolizând frumusețea, spiritualitatea sau puterea dătătoare de viață.
  • Obsidianul

Piatra de Obsidian era folosită pentru a realiza bijuterii de o frumusețe aparte cu lacrimile apașilor și era sculptată în diferite moduri inclusiv pentru arme de vânătoare. Era folosită inclusiv pentru protecție.

Remarci finale
Culturile indigene aparținând nativilor amerindieni au folosit cristalele și pietrele semiprețioase pentru a răspândi numeroase lecții de vindecare holistică la nivel fizic, mental și spiritual. Este foarte important să respectăm aceste lecții și să învățăm de la aceste tradiții străvechi cum putem folosi energia cristalelor și a pietrelor semiprețioase.

Înțelegerea importanței pietrelor semiprețioase pentru aceste societăți și culturi tribale este o metodă foarte eficientă pentru a învăța despre alte culturi și comunități stăvechi și modul acestora de a dezvolta o relație echilibrată și corectă cu natura, cu Pământul.

Scrie un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citeste mai mult